Am realizat că aici e gura mea de aer. Am căutat refugierea în altceva, însă… nu, nu-i suficient. 

Eu trebuie să scriu, trebuie să scriu nu doar linii de cod. Trebuie să scriu în așa fel, încât  literele să-mi facă periodic o detoxifiere ncesară a creierului și inimii, să spele rugina din suflet și să mă arunce pe tărâmuri cu amintiri siropoase, dar bolnăcivios de necesare pentru a mă impune să stau față-n față cu prezentul și fricile acumulate.

Ce înseamnă de fapt acceptarea? Acceptarea de sine, acceptarea realității, acceptarea eșecurilor, acceptarea trecerii în abis a viselor. O infinită linie a acceptării stupide a ceva ce te depășește, te sugrumă și te tîrăște spre direcții pe care nu vrei să le urmezi.

Dar tu zboară, schițează zâmbete, salvează paleta cu amintiri a zilei de ieri întru înâmpinarea celei de mâine.

Până când? Până te împaci cu această idee și devii o subramură banal de clasică a unui scenariu prost alcătuit.

după mult timp,

20 noi, 01:53

Anunțuri

Revin

Pentru că, la un moment dat, încep să se materializeze pînă și visele din cele mai ascunse locșoare ale inimii. 

Pentru că e frig al naibii să dormi singur, atîta timp cît te-ai obișnuit să dormi pe un piept cald și în niște brațe ocrotitoare.

Pentru că îți dai seama cît e important este să iei decizii corecte, la timpul potrivit. 

Pentru că tot ce-nseamnă viața ulterioară a fost în mîinile tale și tu AI  ALES  ce trebuia, chiar dacă tre să dai din coate binișor.

Pentru că nu mai ai timp  să dormi, să mănînci, să scrii, să citești, dar revii… treptat, dar revii.

Ia-ți zborul

Încearcă să-ți iei zborul. Poate se ivește o fărîmă de frumos, ușor pătată de frigul adevărului, Nu e neapărat greu tot ce-nseamnă nou. Or nu ne mai numim noi oameni, ființe cu rațiune și simțire, dacă nu  reușim să dezlegăm în mii de firicele răul de bine, curiozitatea de  indiferență, entuziasmul de rutină.  Cert este că avem fobii iscate din nimicuri, dar care ne lasă cu nopți nedormite, cu acea greutate în suflet, care nu ne permite să inspirăm pînă la capăt. Pentru că… da, trebuie să lași totul în urmă și să-ți iei zborul spre necunoscut,  spre lumină sau întuneric. Iată partea asta îngrozește cel mai mult, însă nu trebuie să-ți dicteze stări de spirit.

Am renunțat la o fărîmă din mine, una care-mi inspira atîta căldură. Dar am renunțat conștient.

Deci, să zburăm…

oricum vei fi tu în dreapta mea mereu…

tumblr_mksutuKGhb1qad928o1_500

Decizii, evenimente

Nu că aș duce lipsă de evenimente în viața mea, dar în momentul în care vreau să „aștern” pentru amintire ceva, nu găsesc cuvintele, semnele de punctuație sau literele potrivite.

Am trecut peste tot ceea ce-nseamnă „examene de maturitate”, bal în care te simți prințesă, admitere și… ăm sunt în așteptare.

Am cele mai diverse emoții, de la plîns pînă la rîs isteric, de la indiferență pînă la întocmire a listelor.  Este și o doză oarecum măricică de frică, fricădenuștiuce. E normal pînă în momentul în care nu deviază în paranoism.

Am înțeles că există ieșire din orice situație și dacă e să faci totul la timpul lui, reușești (în viață).

Azi sunt prea patetică. De fapt, sunt în ultima perioadă.

 

 

10.08.2013 sperînd că am făcut alegerea corectă

Ne-amestecăm

Hai pe acoperișul unei clădiri cu 17 etaje și mansardă. Hai pe acoperișul unui bloc să ne delectăm de un apus văratic. Hai să ne-amestecăm pentru a da uitării greutatea cu care inspiram de fiecare dată înainte de somn. Hai să ne ștergem gustul amar din colțul gurii pentru a face loc tandreței. Hai să facem plimbări nocturne și să mergem desculț pentru ca, în final, să ajungem să ne bălăcim, în haine ude, în cada plină- plină cu temeri, dorințe, vise împlinite, șoapte întrerupte de săruturi. Hai să  întîlnim dimineața, să mă privești cum citești și să-mi furi priviri scurte. Hai să  te joci haotic cu degetele prin părul meu. Hai să gătim, eu îmbărcată-n tricoul tău alb, iar tu luînd cîte-o îmbucătură din toate. Hai să ne așezăm pe podeaua  rece, să ne umplem cîte-un pahar cu licoare roșie și să tăcem.

Oferă-mi colțul meu de rai,  impregnează mirosul tău în visul pierdut al regăsirii mele și stropește-mă cu speranță în goliciunea unei nopți de vară.

fragility

E un oraș-tăcere a cărui noapte își dă ultima suflare. Respiră domol, tandru pentru a nu perturba tăcerea unui vis obosit, pentru a nu spulbera șoaptele îmbibate de speranță. În așternuturi șifonate de mișcări întrerupte de scurte săruturi, două corpuri arzînde caută să se regăsească. Fiecare centimentru de piele devine din ce în ce mai cunoscut ochilor și mîinilor tale, iar inimile noastre zvîcnesc nebune în cunoașterea infinitului.

Noaptea ia culori combinate haotic de mințile noastre iar dimineața capătă mirosul ceaiului preparat de tine.

Dor.revedere.grijă.tandrețe.gingășie.suspans.așteptare.regăsire.apus.răsărit.∞