Speranţă

Primăvara este  anotimpul născător de frumos,de realizare a tuturor viselor,deoarece aduce cu sine împlinirea spiritului,renaşterea.Acelaşi lucru s-a întîmplat şi-n familia Popescu.Cînd soarele le-a  apărut,a a dus cu sine,pe lîngă razele jucăuşe şi-un prunc  frumos şi gingaş.Această fiinţă pe nume Cătălina,era asemeni unei binecuvîntări,fiindcă ani la rînd ,părinţii se trezeau dimineaţa  cu aceeaşi dorinţă:de a le trimite Milostivul o minune-n viaţa lor.

Aceast miracol s-a şi întîmplat,însă fericirea  lor nu a fost deplină. La început totul era frumos,plin de iubire şi farmec lumesc.Orice zi era asemeni unei raze  de soare în mijlocul  verii,un murmur de izvor  ce-i încînta  melodios la orele dimineţii şi o mireasmă fastuoasă,care era asemeni unei seve edenice dădătoare de viaţă.Cătălina era o fetiţi liniştită,dar în acelaşi timp melodioasă.Avea un limbaj specific copiilor.Nu trecea nici o zi fără ca în casa familiei Popescu să predomine bunăstarea şi iubirea.Micuţa era răsfăţată de părinţi şi bunici  în orice moment.Era o comoară regăsită după lungi căutări.Viaţa este asemeni unei încercări de a trece prin premisele ei:trecut,prezent şi viitor.Atunci cînd simţi că totul a luat o întorsătură pozitivă,că mireasma vieţii este tot mai plăcută,trebuie să intervină ceva.Aşa este legea vieţii,acolo unde e bine-este şi rau.Din păcate omul este doar o jucărie ce poate fi manipulată atît de propriile forţe,cît şi de cele divine,de aceea nu suntem în măsură să modficiăm ceva,cu atît mai mult cursul vieţii.Acest lucru nu a fost ocolit nici de fericita familie Popesc,care zilnic se scăldau doar în emoţii pline de blîndeţe şi puritate.Toţi aşteptau cu sufletul la gură ca Cătălina să spună primul cuvînt,să facă primul pas.Însă,nefericirea  şi-a găsit refugiu în casa lor  fără prea multe incomodări,doar nimeni nu te-ntreabă ”Ai dori să fii vizitat de nenorocire sau nu?”Totul părea a fi un întuneric cumplit,un labirint din care nu se putea evada,era soarta ce  le întinse una din multiplele sale curse.

Cătălina avea deja trei ani,vedea lumina zorilor,auzea ciripitul păsărilor tot în braţele părinţilor,fără a fi în stare să spună ”mama”.lacrimile amare în care se scălda sărmana mamă erau neprevăzut de dureroase,fiindcă  cine altcineva nu-şi doreşte  să aibă un copil perfect sănătos,ce i-ar lumina viaţa,dacă nu ”mama”?Multiplele vizite medicilor erau asemeni unui amar,ce le alimentau sufletele.Însă în zadar,nimeni nu se spunea nimic în afara de cuvinte îndoielnice:”va merge,va vorbi,dar nu ştim cînd.”Era fraza ce îi încurajau pe tinerii părinţi,dar şi îi cufunda într-o izolare totală,deoarece speranţa nu le mai era oaspete.Mai trecuse încă un ande suferinţă.Sărmanii părinţii erau deja epuizaţi,li se propusese să i se facă o intervenţie chirurgicală fetiţei,însă starea financiară nu le permitea.Erau oameni modeşti,cu servicii modeste.

Într-o zi,mama Cătălinei,răsoind un ziar,a citit un articol unse se povestea despre un caz asemănător,ce fusese tratat la o doamnă  cu capacităţi curative.În familia Popescu,parcă a apărut o rază de lumină născătoare de speranţă atît în ziua de azi,cît şi-n cea de mîine.Fiecare clipă li se părea o nouă şansă de supravieţuire într-o lume plină de nedreptăţi.De îndată ce Bogdan,tatăl fetiţei,sosise de la serviciu,i se aduse vestea cea mare.În paharul umplut pe jumătate cu amar,a fost turnată o picătură  de speranţă.Lumina ochilor săi se va face bine.Înainte de-a merge într-acolo,toţi trei au trecut să-L viziteze pe marele nostru Milostiv,ceîndu-i doar sănătate pentru fiica lor,nu avere sau mai ştiu ce.Modestia lor era una profundă şi erau siguri că acolo unde este iubire şi credinţă,acolo este şi absolutul-cea mai tragică idee a muritorilor de a atinge  culmile infinitului.După ce au ieşit de la biserică,fiind cu sufletul împăcat,s-au pornit spre doamna Ioana.Cînd au ajuns,femeia le-a spus:”Nu vă-ngrijoraţi,Cătălina va fi bine  în scurt timp .”Aşa şi se-ntîmplase.După cîteva luni,Cătălina devenise un copil nu tocmai sănătos,dar cu credinţă şi susţinere copila a început să meargă.primul pas a fost o sărbătoare pentru toţi,inclusiv pentru doamna Ioana,care era un înger trimis de la Dumnezeu pt această familie.

Astăţi Cătălina era deja mare,merge la şcoală,indiferent de faptul că în vorbirea ei mai sunt unele dificultăţi.Albastrul ochilor săi este atît de profund,încît ai impresia că frumosul edenic nu este doar în Rai,ci şi pe pămînt.Viaţa Cătălinei a devenit parcă mai frumoasă,mai veselă,asemeni unui bujor dintr-o întreagă grădină.Orice secundă este preţuită la maxim,pt ca mai apoi ,privind în urmă,să nu fie  îndurerată de ceea ce va vedea,ba chiar să simtă o mulţumire spirituală care să vină din interiorul ei puhav şi neprihănit asemeni ghiocelului.

O poveste frmuoasă nu are niciodată  un sfîrşit,ci doar noi începuturi,deoarece acolo unde este dragoste  şi respect totul pare a fi metamorfizat într-un basm a cărui sfîrşit nu are  cum să fie sumbru.

Aşa…ştiu că greşeli gramaticale tre’ să mai fie.E o lucrare bazată pe un caz real.Evident,numele personajelor e schimbat.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Speranţă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s