sensul existenţei

Viaţa este acea călătorie a viului care lasă o amprentă în suflet. La capătul tunelului  a ceea ce numim noi moarte,se naşte un nou început-viaţa- pt care fiecare sfîrşit dă start unui nou început.Cu toţii tindem spre perfecţiune,spre apogeul fericirii,al popularităţii,însă cîţi dintre noi îşi îngrijeşte  cu adevărat acea ”căsuţă” a sufletului pe care noi-muritorii de rînd o lăsăm prăfuită,rece.Însă,o putem păstra frumoasă şi curată doar prin iertare,credinâă şi iubire sinceră.A fi un om de succes şi a lăsa averi în urma ta nu e nici pe departe linişte spiritualăîmplinire. Prea repede se scurge acea clepsidră a vieţii,deci să cugetăm la rece asupra ceea ce facem!

What About Now… ( ? )

Mă simt îmbătrînită sufleteşte. Îmi pictez dorinţe  absolut perfecte în inimă şi aştept mîinuţa aia fermecată să dea culori acestui tablou. Sunt stoarsă de puteri şi aştept drumuri din frunze ruginii,pentru că ruginiul îmi caracterizează gîndurile. Vreau să-mi spăl tristeţea de pe faţă, să zîmbesc din  toate puterile mele şi să strig în gura maaaare că pot fi fericită sau că pot zîmbi şi eu. Mereu îmi ascund starea pentru a nu da cuiva pe cap sentimente sau trăiri străine. Port  un zîmbet fals şi falsitatea nu-i cel mai frumos cuvînt care ar putea să mă reprezinte.Vreau pur şi simplu linişte sufletească să nu mai simt incomoditate în propriu-mi suflet. Nu vreau să se transforme totul în rutină,însă spre asta mă îndrept. Vreau să păşim din noi pe acel Pod al îndrăgostiţilor şi să admirăm copilaşii zburdînd şi bătrîneii care mai ştiu să se ţină de mîini.

astenie

Toamna a stors din mine toate amintirile verii.Şi poate e mai bine aşa.Totuşi,omul datorită amintirilor trăieşte.Respiră prostia celor din jur,însă trăieşte,este înnaripat,însă rutina-i putrezeşte sufletul,i se moaie  picioarele,însă  continuă să meargă,îi stă nodul ăla-n gît,însă continuă să vorbească.Am nevoie de o ploaie nebună de tot pentru a-mi curăţa sufletul, să merg fără umbrelă şi să număr ca proasta picăturile.Să nu văd luuuuume în jurul meu. Vreau doar linişte. Să dorm ziua-ntreagă iar noaptea să stau trează. Să pot să cuprind cînd vreau eu,să pot să rag cînd am eu chef şi să nu mai existe imbecili.Mi-e sete de  rupere totală de univers,de universul depresiv în care mă aflu.Vreau să rîd cînd vreau şi să văd curcubeul.Şi totuşi…

… vreau o toamnă liniştită,cu muuuuulte frunze aurii. O toamnă alături de EL. Nu vreau griji,şcoală,somn sau mîncare. Vreau să-mi sting setea de EL. Sau nu … să crească de la infinit în sus. Pentru că doar această sete poate să crească aşa.

Daaaaa…gînduri prosteşti,chiar idioate.Şi mi-e mai bine că zic,că-mi vărs amarul din suflet măcar aşa.

Sunt obosită (de-acuma) de şcoală. Sunt boboacă la liceu. Şi aiiiiiiii … ci-i greluţ. Trebuie să mă descurc . T R E B U I E.

Şi… un gînd ce m-a rupt : ”Какой к черту конец света в 2012 году?! Он еще не стал моим мужем!” Ja ja …