Buburuz de argint

Viaţa mea a căpătat nuanţe ceva mai colorate. Şi asta nu-nseamnă deloc că mi-e indiferent ce se-ntîmplă sau ce s-ar putea întîmpla.Chiar mi-e foarte frică de eşec,de singurătate,de trădare/dezamăgire. Sunt o fricoasă. Sau nu sunt(?)  doar pentru că recunosc asta… Cert este că am  realizat multe lucruri. În fruntea tuturor stă familia(de ce nu m-am îndoit niciodată,nici măcar pentru o secundă).Liceul.Nda. Liceul ăsta care stroarce totul din mine şi umblu mereu botoşică ,pentru că am luat un 8 la o lucrare sau pentru că urmează să dau una. Eee. Chiar e prostesc să umbli mereu cu faţa pe dos doar pentru că ţi-e frică să nu se-ntîmple ceva. Ce să zic? E o toamnă superbă… M-am convins că eşti o părticică ultra importantă din mine. Vreau să mergem acuma la mare…să simţim nisipul,frigul şi totuşi  fierbintele săruturilor noastre. Mereu gata de o aventură ? Hm. Poate. Însă,doar cu tine. Şi chiar am început să preţuiesc multe lucruri,persoane,fapte. Închid gura(ce urît sună!) cînd ştiu că n-am dreptate. Chiar am simţit schimbarea pe pielea-mi  visătoare.

. (punct)

Casa s-a golit. S-au împrăştiat care şi pe unde… Ea şi-a pus piesa care îi caracteriza starea din ultimile luni,s-a apropiat de mica farmacie pe care o avea  şi a găsit tubul alb de pastile galbene şi mari. A început să înghită una cîte una… pînă cînd nu îl golise. Se culcase pe pat şi parcă aştepta să se-ntîmple ceva, ceva ce i-ar putea salva sufletul îngheţat deja. Nu lăsase nici un cuvînt nimănui. Nu că nu ar avea ce să zică. Erau EI – cei care poate nu se gîndeau că ar aduce-o în aşa stare prin cuvintele spune în acea seară. Era EL – care o iubea atît de mult,care-o aştepta şi-i alina sufleţelu şi… mai era cineva ? Da. Era EA – plecată să serbeze,nici prin gînd să-i treacă că putea să fie ultima dată cînd a văzut-o. Simţea că se pierde şi totuşi nu avea regrete. Cît avea să mai sufere ?  Cît avea să se mai simtă inutilă ? Şi … şi era gata deja să treacă peste totul. NU. A renunţat. A renunţat la vise şi a folosit acest mod banal de a  cunoaşte cum e să  vezi de sus aceşti oameni. Avea să-i ocrotească,să le ducă dorul,să vorbească cu ei,dar să nu fie auzită. Aici avea să se termine totul.

Totuşi au ajuns prea tîrziu..

freeze a moment…

Viaţa omului este asemeni unui arbore care dă roade în coordonanţă de anotimp. Primăvara şi vara este plin de farmec,de speranţă,deoarece verdele trezeşte omul la viaţă,comunicîndu-i aspectele frumoase ale ei. Însă,cum nu poate exista bine fără rău şi invers,apare cel mai mare şi poate cel mai temut duşman al omului-timpul,care cît de mult ne-am strădui,cît efort n-am depune nu suntem în stare să-i oprim valul năprasnic măcar pentru o secundă,care într-o singură clipă poate strînge în coşul său înspinat o bucurie,un succes,o iubire,o viaţă.Timpul este ireversibil,de aceea,ce poţi face astăzi,nu lăsa pe mîine,căci mîine timpul,ca un carnivor înfometat va veni după pradă şi deseori în urma vizitei lui,oamenii pot fi plini de viaţă sau deopotrivă dărîmaţi,asemeni zidului construit de secole. Apare însă o întrebare ce croieşte şi-un paradox glacial:oare timpul are la rîndul său duşmani?La această întrebare vor fi mai multe răspunsuri în raport cu puterea de convingere a omului şi cu dorinţa de a-l găsi ascuns prin vre-un colţ de Univers. Dar,oare dragostea nu ar fi un inamic al timpului,oare este ea în stare să creeze o  graniţă care să separe binele de rău? Puterea iubirii este una uluitoare,care ar fi în stare să mişte munţi şi soarele din loc atunci cînd creşte în intensificare.De aceea,toată viaţa trebuie să iubim şi aproapele şi străinul,deoarece numai aşa bujorul vieţii va înflori nu doar vara sau primăvara,dar şi-n cele mai geroase zile de iarnă,deoarece iubirea emană căldura sufletească de care avem atîta nevoie pentru a îndestula inima cu porţii mari de fericire şi satisfacţie.Cu glas strigător la cer trebuie sp ne trăim viaţa din plin,deoarece atunci cînd vei ajunge la ultima ta întîlnire şi cea ami neplăcută şi neaşteptată,care străpunge inima şi-i opreşte bătăile picurînd boabe de sînge care deseori fierbea cînd de bucurie,cînd de necaz,să fii fericit şi mulţumit că te duci pe valuri necunoscute,poate pe corabii înstrăinate,dar cu sufletul împăcat. Nu fi trist cînd timpul  îşi lasă amprentele în suflet,nu fi trist cînd viaţa te părăseşte,fii trist atunci cînd inima-ţi îngheaţă de necaz şi supărare,deoarece nu ai avut pe nimeni drag atunci cînd sufletul a prins aripi…

Şi e iar…TOAMNĂ

Şi iarăşi sînt înregistrate temperaturi cu minus la mine-n suflet.Nebunul dor apasă din ce în ce mai tare gîndurile mele.E toamnă şi-n inimă. E toamnă şi-n ochi. E toamnă romantică şi-n NOI . Una liniştită,odihnitoare,puţin răcoroasă  şi cu fular maaaaare şi călduros.

Am simţit azi că-s liceeană.

Şi e iar toamnă.

Una

Frumoasă.

Una

a

noastră.

Pe care n-o vom împărţi cu nimeni.