EA

Ea mereu priviea oamenii în ochi. Ştia să facă faţă adevărului,cît de sărat n-ar fi el. Pentru că dorea dintotdeauna să fie puternică,încerca să-şi dezvolte această  capacitate,însă după înfruntări grozave cu durerea, mergea şi plîngea în hohote,sughiţînd în întuneric. Da,era un OM inteligent,respectuos şi niciodată nu zicea un cuvînt în plus dacă nu avea încredere în persoana ce-i umbrea privirea. Schimbătoare. Acesta e cuvîntul ce-o carcaterizează cel mai bine. Ştia taaaaaare bine să pătrundă-n sînge,ştia să se facă dorită. Vorbea des despre moartea ei,nu ca să fie auzită,ci,ca să  se împace cu ea că are să se-ntîmple într-o bună zi(de fapt,ea prefera să fie  seara,cînd în sfîrşit  avea linişte în patul ei,cu o carte alături ).Visa la o fetiţă cu ochişorii verzi, cu un păr creţ( dar ascultător!) şi  cu mîini ce vor mîngîia muuuultă vreme pianul prăfuit din visele ei. Al naibii de ciudată ! De neînţeles uneori. Avea o lume a ei,cu oameni imaginari,cuvinte rostite toooooată ziua.Erau momente cînd era perversă.Se ruşina pînă şi ea de aceasta,pentru că ştia sigur că alesul ei, îi va adulmeca corpul,doar după luuuungi perioade de convingere a subconştientului că EL ARE SĂ FIE. Era demodată,ce mai !Citea pînă  i se împăienjeneau ochii,nu refuza niciodată la cele propuse şi dormea c-un iepuraş albastru,haios.Nu cînta,nu ştia să patineze,nu părăsise niciodată ţara. Era mîndră de cele obţinute,însă ştia mereu să spere la mai mult,ştia că e capabilă de mai multe. Avea prieteni puţini,însă era mereu gata să ajute un necunoscut.Avea întotdeauna mîinele reci şi îi plăcea la nebunie să se răsfeţe cu  seri  umplute de lectură şi ciocolată fierbinte.Visa.Şi ochii deschişi nu o împiedicau. Îi plăcea noaptea.O adora.Doar atunci se simţea în largul ei.Viaţa ei era de o nuanţă roz-pal.Abia prindea aripi.Era la început de drum…

următoarea oprire…

Dintotdeauna gările au fost reci,umbrite de tristețe și emoții. Spun reci,fiindcă plîngăcioasă mai e inima atunci cînd vezi cum acea mașinărie lungă și întunecată se îndepărtează,transformîndu-se într-un punct–unul mic de tot ce ia cu el toată inima ta pentru o perioadă luuuungă de timp. Știi că acuma ești și tu un mic punct,care nicidecum nu e în stare să schimbe ceva,însă mai speri,speri pînă și la o defecțiune.Înțelegi recele crud ce-ți invadează ștrengărește gîndurile și rămîi neclintită,lăsîndu-te mpradă lacrimilor.Nu mai ești în stare să faci nici un pas,nici să miști un deget pentru a împiedica rostogolul cristalelor lichide pe obraji…ești doar un om –da,înseamnă puternicie ,dar și neputință,cea de-a doua dominînd-o pe prima.E un fel de îngheț lăuntric ce nu are cum să fie explicat,ce nu are cum să fie încălzit. Ce banal,măi. Să depinzi de-o mașinărie.

.

Plec pentru a nu complica lucrurile,de fapt… de ce să mint? mereu am fost complicată,puţini au fost cei care m-au înţeles.Nu ! Nu mai vreau cuvinte,falsitate,ochi dulci,gesturi frumoase  însoţite de cuvinte negre. Şi la ce bun,măi, să schiţezi zîmbete false? Doar măşti ce îmi provoacă scîrbă.

 

 

 

 

 

În culori calde

La o oră  bolnav de tîrzie am început a depăna amintiri.

Ah,de-ar avea şi ele o măsură.

Vorbesc singură de ceva timp şi privesc prin geamul aburit pentru a desluşi peisajul vieţii. Nu pot( sau nu vreau) să deschid ochii mai larg,deaoarece cu siguranţă o să fiu dezamăgită de cruda realitate. Sunt fericită aşa: bucurîndu-mă de vise,speranţă,iluzii(poate). De ce nu ? Probleme nu există pînă ce omul nu şi le inventează, şi DA (!) mereu  el (omul) complică lucrurile.

Văd în lucruri mărunte ceva uimotor,e un dar?

Hm…probabil din cauza orei tîrzii şi a insomniei îndrug prostii.

Şi am aşa vise ciudate uneori. Mă trezesc şi mi-e o ciudă nebună că  totul se evaporă parcă.

Acuma vreau la mare… să mergem îmbrăţişaţi,să avem năsucurile roşii de frig şi să împărtăşim secretele noastre cu valurile.

A ta,EU.

P.S. oră tîrzie

Cînd vine prea repede (dimineaţa)

Ştii,îmi spuneai că mi-ar fi greu să trăiesc ştiind departe tot ce am acum. Adevărat. Însă,mult mai greu îmi e ştiind departe( mult prea departe ) visele cu care mă hrănesc. Ne despart un cer senin şi cald de vară,un copac verde , în floare , un soare fierbinte, oameni cu inimi din gheaţă.

Ştii,m-am pierdut în mine,în idei aiurite,în iarna asta grea,în soarele ăsta mult prea zgîrcit,în lumea asta proastă !

Ştii,dacă-ai veni acum şi mi-ai atinge fruntea cu buzele tale fierbinţi,cu siguranţă aş uita cuvîntul tristeţe.

Ştii,n-am nevoie de picături venite din cer pentru a-ţi demonstra ce-i sinceritatea pură–vor fi suficiente lacrimile mele..

Ştii,poate doar aberez,însă o fac din inimă.

Ştii,doar ţie îţi spun cînd într-adevăr îmi este greu,cînd disparea pofta de viaţă.

Ştii,uneori dimineaţa vine prea repede,iar noi-noi iarăşi suntem nevoiţi să-mbrăcăm haina de culoare cu a tuturor.

Ştii,tu chiar îmi curgi prin vene cu un ritm nebun.