Pentru că…uneori cuvintele devin în plus. Și chiar e aiurea cînd te simți vinovat, cînd rănești și nu îți poți explica nici măcar ție faptele tale. Nu că n-ar fi la fel de aiurea cînd tu ești cel care are de suferit de pe urma greșelii unui x sau y. Doar că senzația asta e altfel. E aiurea.

clape

Azi nu simt nici fericire, nici tristețe. Sunt doar stoarsă de putere.

Demult n-am mai privit prin geamul mare pentru a inspira aer proaspăt. M-a înspăimîntat trecerea atît de rapidă a culorilor, acea metamorfoză. Zilnic parcurg același drum, dar… de frică (poate) n-am avut ochi pentru a vedea cum totul se schimbă. Cum capătă nuanțe noi totul din juru-mi.

Azi mă gîndesc la greu la mine. Exact. Mă gîndesc pînă unde ține acea capacitate a mea de a ține totul sub control. Mă întreb ce forme va avea viitorul meu. 

Azi ascult pianul pentru a mă detașa de această lume.

Nu-ncerc să dau uitării responsabilitatea de care trebuie să dau dovadă, doar că… am momente de slăbiciune cauzate de sunete, de oameni. 

Totuși, azi sunt tristă…

15 octombrie, marți

,

Îmi place imprevizibilul, dar…

Pe măsură ce trece timpul, mă  conving  că marea majoritate dintre muritori nu au spre ce tinde. Da, cică ar trebui să avem acel plan al zilei în subconștient, să ne ținem strîns de el, sau dimpotrivă, să facem lucruri trăsnite, DAR mulți nici măcar nu au vise. Mă ia groaza cînd îmi imaginez. Să trăiești fără a-ți permite luxul de a tinde spre ceva, spre a evolua, spre a atinge înălțimi impresionante. 

De ce trebuie să te limitezi la  a te căsători la 19 ani,  a da viață unui copil imediat după FASTUOASA  nuntă de care ai avut parte și mai  apoi ce ? Ce urmează să se întîmple? 

Pe mine mă distrug așa gînduri. 

Tu doar știi că poți mai mult. Încearcă să speri. De aici vine totul…

P.S. Nu încerc să-i judec pe cei care s-au căsătorit la 19 ani. 

frică

„Moartea nu se află la polul opus al vieții, ci face parte din ea.”

 

Dintotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre moarte. Să o iau ca atare – ca fiind ceva normal din viața noastră. Poate sunt de vină unele  „evenimente” cu care m-am confruntat și  au lăsat o amprentă profundă în sufletul meu. Poate. Mereu mă spăl cu minuțiozitate de acest subiect pentru a-mi  dovedi chiar mie că vreau să simt viul din jurul meu. Pentru a fi sigură că acesta nu mă va părăsi niciodată.

 

 

Doar atît?

Oamenii au început să-și permită să fie din ce în ce mai răi. Da, în cazul ăsta îmi voi permite să generalizez. În momentul în care un oarecare x  se lunecă de la normalul societății, este privit ca un omuleț din ăla verde, care ( cică ) este mereu pregătit să te atace. Mda. Cam asta se întîmplă și cu cititorii de astăzi. O carte în mînă  (actualmente) înseamnă ori că ești dus , ori că te dai mare ( cică  e taaare  „la modă” să  îți faci o listă lungi de cărți  de-ale lui Coelho – nu c-ar fi un scriitor rău, nu, nici nu  încerc să zic ceva despre  un y scriitor, atîta timp cît nu am scris și eu ceva ). Pe de altă parte, dragul nostru sistem politic încearcă să (re)educe societatea,însă… pam pam și anul ăsta ne trezim că se fac z economiii anume în Ministerul Culturii și anume în procesul  ăla anevoios de dăruire a cărților  sărmanelor noastre biblioteci.  Nu că „tare” ne-am mai bucurat de cărți calitative anii precedenți, dar atinge undeva în adîncul sufletului că tocmai astfel de decizii suntem gata să luăm.  Și, pînă la urmă, doar atît suntem gata să economisim pentru o viață  frumoasă ? Doar atît din această  sferă  (ne)importantă ?

fact

De ce unor oameni le place atît de mult să-și impună părerea? Pentru ce naiba să prognozezi anumite chestii ( care nici măcar nu te privesc) și să îți bagi ai tăi doi bani în viața altora? Pe bune, nu pot înțelege cum e să trăiești cu viața altora? Da’ încearcă , omule, să dai o șansă celui de-alături. Încearcă să nu-l dezamăgești și să nu-i  stropești drumul vieții cu prostii imaginate de tine. Fiecare din noi avem dreptul la o părere a noastră, însă, în momentul în care vrei să ți-o expui, gîndește-te că poate face rău.