Ia-ți zborul

Încearcă să-ți iei zborul. Poate se ivește o fărîmă de frumos, ușor pătată de frigul adevărului, Nu e neapărat greu tot ce-nseamnă nou. Or nu ne mai numim noi oameni, ființe cu rațiune și simțire, dacă nu  reușim să dezlegăm în mii de firicele răul de bine, curiozitatea de  indiferență, entuziasmul de rutină.  Cert este că avem fobii iscate din nimicuri, dar care ne lasă cu nopți nedormite, cu acea greutate în suflet, care nu ne permite să inspirăm pînă la capăt. Pentru că… da, trebuie să lași totul în urmă și să-ți iei zborul spre necunoscut,  spre lumină sau întuneric. Iată partea asta îngrozește cel mai mult, însă nu trebuie să-ți dicteze stări de spirit.

Am renunțat la o fărîmă din mine, una care-mi inspira atîta căldură. Dar am renunțat conștient.

Deci, să zburăm…

oricum vei fi tu în dreapta mea mereu…

tumblr_mksutuKGhb1qad928o1_500

Ne-amestecăm

Hai pe acoperișul unei clădiri cu 17 etaje și mansardă. Hai pe acoperișul unui bloc să ne delectăm de un apus văratic. Hai să ne-amestecăm pentru a da uitării greutatea cu care inspiram de fiecare dată înainte de somn. Hai să ne ștergem gustul amar din colțul gurii pentru a face loc tandreței. Hai să facem plimbări nocturne și să mergem desculț pentru ca, în final, să ajungem să ne bălăcim, în haine ude, în cada plină- plină cu temeri, dorințe, vise împlinite, șoapte întrerupte de săruturi. Hai să  întîlnim dimineața, să mă privești cum citești și să-mi furi priviri scurte. Hai să  te joci haotic cu degetele prin părul meu. Hai să gătim, eu îmbărcată-n tricoul tău alb, iar tu luînd cîte-o îmbucătură din toate. Hai să ne așezăm pe podeaua  rece, să ne umplem cîte-un pahar cu licoare roșie și să tăcem.

Oferă-mi colțul meu de rai,  impregnează mirosul tău în visul pierdut al regăsirii mele și stropește-mă cu speranță în goliciunea unei nopți de vară.

fragility

E un oraș-tăcere a cărui noapte își dă ultima suflare. Respiră domol, tandru pentru a nu perturba tăcerea unui vis obosit, pentru a nu spulbera șoaptele îmbibate de speranță. În așternuturi șifonate de mișcări întrerupte de scurte săruturi, două corpuri arzînde caută să se regăsească. Fiecare centimentru de piele devine din ce în ce mai cunoscut ochilor și mîinilor tale, iar inimile noastre zvîcnesc nebune în cunoașterea infinitului.

Noaptea ia culori combinate haotic de mințile noastre iar dimineața capătă mirosul ceaiului preparat de tine.

Dor.revedere.grijă.tandrețe.gingășie.suspans.așteptare.regăsire.apus.răsărit.∞

Găsește-mă

Am momente cînd îmi este spintecat sufletul în mii de firicele de praf. E ca și cum te lovești cu degetele de perete. Sau ca și cum te trezești la ora 12:35 cu dureri acute de oase. Sau ca acea durere cînd stai culcată doar pe partea dreaptă ( că, na, îți păzești inima ).

Mi-e dor de mirosul de tei, de gingășia lalelelor, de culoarea liliacului și de acea imagine a castanilor în floare.

Prea s-a instalat comod  cenușiul ăsta ce vrea să ne inunde complet.

Prea am uitat noi frumusețea soarelui. Să deschizi ochii dimineața surîzînd pentru că îți gîdilă nasul acea lumină dădătoare de speranță.

Eu am nevoie să fiu motivată pentru a păși spre mîine.

Eu chiar n-am cum depăși iarna fără de ajutorul tău.

Întinde-mi brațul spre salvarea mea.

Oferă buzelor mele acel roșu  pofticios.

Oferă-te…

Întuneric/Lumină

Stau în întunericul unei nopți tîrzii de iarnă și încerc să încheg tabloul acelor momente  în care am început să iubesc toamna. Paradoxal sau nu, nu știu. Acele două trupuri arzînde, acele mîini împletite în jurul unei siluete obosite de  realitate și două suflete ce caută să guste din veșnicie.

Stau în întunericul unei nopți de iarnă și încerc să îmi aduc aminte cum mirosea acea zi a lunii mai în care ne-am întîlnit. Ce culoare avea cerul și dacă s-au ivit stelele cînd am ajuns să întîlnim noaptea.

Stau în întunericul unei nopți de iarnă și încerc să-mi aduc aminte dacă ai avut tremur în voce la primul „salut” murmurat timid.

Stau în întuneric și adun amintire cu amintire pentru a nu mă lăsa pradă  timpului.

Da, 29 mai, plouase și mirosea  nebun de frumos.

I’ll wait.

Sufletele noastre? O galaxie imperturbabilă, cu nuanțe complicate de termeni total diferiți de timp și spațiu. Corpurile noastre? -arzînde.

Mi-e un dor nebun. Un  dor pe care nu-l pot defini. Un dor care nu cunoaște explicația nici în cele mai sofisticate cuvinte sau acțiuni.

Sunt în plină iarnă, iar mie mi-e poftă de mirosul de tei. Să-mi aducă cineva  un borcan  plin cu miros de tei.

În întunericul unei nopți de vară, cu geamul deschis pentru a ne lăsa învăluiți de această mireasmă, să ne  culcăm pe podeaua rece din camera ta și să depănăm dorințe în tăcere.

Să mă săruți gingaș, iar brațele tale să-mi cuprindă mijlocul și să mergem. Să mergem în ritmuri nebune pentru a cunoaște nebunia.

 

durere inundată

Ce-am făcut cînd m-a acaparat durerea? Mm. M-am comportat ca o ipocrită. Îmi tremura groaznic bărbia, sîngele a dat o culoare nebun de roșie buzelor mele și, cu o sîrmă ghimpată în stomac, am continuat să implor. Să implor timpul să se oprească în loc, să implor creierul să nu mai primească impulsuri de la inimă, să implor ochii să nu se spele de imaginea lui, să implor acel nod din gît să dispară naibii,să implor planeta să-și înceteze mișcarea. E ca și cum rupi involuntar o parte din tine și o arunci de la etajul  12 ( nu știu de ce acest număr), o lași să plutească ușor în aer, să simtă cum e acest joc al zborului și, în cele din urmă  să rămîi jumătate gol. Exact. E acea situație în care nu vezi „plinul” vieții. 

O să reușim. Cu siguranță o să reușim.

Frumusețea de afară mă face să privesc totul cu alți ochi. Cu o cană mare de ceai în mîini, pe un pervaz lat,  privind în vidul ce mă înconjoară. 

E o altă duminică în care voi visa.

95842298290097495_TB9MCwXq_c

16 decembrie