V.

Probabil e momentul în care majoritatea din noi tragem o linie groasă și conchidem ce am reușit și ce nu timp de un an academic.  Auhh.  Nu-mi vine să cred că este iarăși un sfîrșit, care dă punct de start unui nou început. Deci, a fost un an plin, unul cu evenimente plăcute sau mai puțin. Am reușit să acumulez rezultate frumoase, să mă pot mîndri de mine și, nu în ultimul rînd, omuleții dragi mie să fie mîndri de mine. Desigur că, oriunde este loc de mai bine, dar astea sunt detalii). Vreau să am mai multă energie. Să pot sorbi din evenimentele frumoase ( poate prea puține , uneori) ce au loc în republică ( chiar). Vreau să nu las capul jos dacă nu mi-a reușit din prima anumite lucruri. Vreau să pot păstra vii toate amintirile ce-mi colorează trecutul. Vreau să   mă bucur de răsărituri, apusuri somnoroase. Vreau să gust din frumosul acestei veri. Vreau să nu dorm nopțile savurînd un cer înstelat, în răcoarea  unei îmbrățișări.  Vreau să privesc pentru ceva timp lumea cu alți ochi. Da, conștientizez că e ultima mea vacanță plină-plinuță de 3 luni și asta mă motivează să nu mai lenevesc în pat pînă la orele prînzului și să  încerc să îmi încînt suflețelul cu toată splendoarea vieții.

Sunt tînără, cu 18 ani proaspeți, cu muuultă dorință și inspirație și asta-mi deschide un drum lassarg și luminos spre  o vacață nebun de interesantă.

Sunt în stare

Oricît de multă apă n-ar curge-n rîurile planetei, intensitatea soarelui rămîne a fi aceeași. Fiecare personalitate știe să  facă trimitere la frumosul ce-l înconjoară . Astfel, amintirea unui eveniment  fericit sau mai puțin, se vrea așezată  pe-un raft al inimii. Zilnic vedem o groază de fețe. Unele ascund o istorie interesantă, altele nu prea… Ne gîndim noi vreodată cît de luminoasă arată fața noastră? Cît de multă culoare transmitem trecătorilor : oameni și ei -simpli.

Infinitatea de gînduri uneori nu-mi permite să  fiu prezentă la nivel de  conștiință pe acest tărîm. Obișnuiesc să visez obsesiv la viitor. Uneori mi-e mult prea frică de această ceață ce mă așteaptă. Vreau ca într-una din nopți, să mi se-arate ca unui prost că voi fi okay ( sau nu ).  De fapt, nu mai știu dacă mi-aș trăi cu aceeași intensitate  viața, dacă aș mai tinde să obțin acele x-uri de care (zic eu) am nevoie.  Sunt o mulțime de semne de întrebare care  mă transformă treptat într-un om al viitorului. Mi-e frică de eșec. Nu c-aș fi avut doar urcușuri pînă acum, însă vreau să mă cred în stare în a-mi îndeplini acele doleanțe. Simple. Banale. Caracteristice doar mie. Sau întregii lumi. Cert este că vreau să iubesc viața, să nu uit că indiferent de orice se întîmplă o să găsesc putere în mine să lupt, să sper și să mai vreau să bifez în acel plan al vieții orice linie.

Nu pentru că e 14.02.Nu.

Măi, eu zic că dragostea aia de la 16 ani (naivă,copilărească, nebună) e cea mai sinceră. Da. Doar atunci e necondiționată. Doar atunci știi că iubești pentru că iubești și nu mai cauți alte motive.

Doar știind că prinzi rădăcinile unei iubiri sincere la o așa vîrstă fragedă (de mamă,  tată, soră, frate, copac, floare, soare, mare, lună, stele…) ești sigur că viitorul îți aparține.

Și tu știi ?

Se pare că gerul ăsta aspru a înghețat dorința de a scri. Sau nu. Adevărul e că sunt practic mereu pe fugă. Pe fugă mănînc, pe fugă dorm, pe fugă accesez fb-ul să „văd ce e nou” și tot pe fugă trăiesc în ultima perioadă.  Vorba moldoveanului(aș zice) : PE FUGĂ. Am o aprigă dorință de a  face cumva ca să ajungă la urechea întregii omeniri că , pe bune noi mereu ne grăbim în ceea ce facem. Nu e neapărat vorba de hotărîrile pe care le luăm(cu toate că nu le-aș exclude nici pe ele), ci de faptul că frumusețea adevărată a tot-ului ce ne-nconjoară e acoperită de graba noastră idioată. Că tot veni vorba de frumos, că tot ( și) Diana a adus vorba de frumos, am văzut recent o  redare a frumuseții – a țării noastre mici. Pe mult-prea-mega-famous-ul site TMD, a fost „lansat” un proiect de promovare a tot ce ne încîntă ochii, inima și sufletul mica noastră Patrie. E totul frumușel structurat pe orașe și  cine dorește , poate să completeze cu pozele sale. Deci, recomand. Să descoperim Moldova prin poze!

 

Și evident, eu – înnebunita după castanii în floare.

Despre plăceri.

Eu sunt ferm convinsă că fiecare lucrușor, dezamăgire, omuleț, întîmplare, cîntec, carte ,…., ne sunt „oferite” pentru a învăța ceva. Dacă eu, de Revelion  am fost cel mai nefericit om din lume și-am plîns, și-am vrut să adorm mai repede, asta-nseamnă că aceasta nu-i sărbătoarea mea. Da. Fiecare din noi trebuie s-avem o sărbătoare a noastră. Una în care să aiurim ( la propriu) de fericire. Una în care să facem lucruri trăsnite pe care mai apoi să le povestim copiilor/nepoților. Și să nu ne fie rușine că noi ( vai, TU–femeia aia de afaceri famous și mereu mega-controlată, sau tu – profesorul de fizică de la universitatea X). Nu, măi. Indiferent din ce clasă socială faci parte, indiferent de funcția pe care o îndeplinești într-o  oarecare instituție, trebuie să nu uiți de faptul că ești om. Pentru ce să-ți mai alegi drumul ăla în viață în care n-o să ai două minuțele libere în plus  pentru a reuși să și cînți în duș, sau pentru a mînca jeleuri uitîndu-te la desene animate, sau pentru a dansa în fața oglinzii folosind uscătorul de păr ca microfon… ? Nimiiiic în lume n-o să te facă la fel de fericit (indiferent de cîți bani ai avea sau cît de roșu ți-ai vopsi părul) decît cîteva momente de plăceri adevărate. Plăceri pe care le alegem NOI n viață.

Totalizări

De fiecare dată cînd se apropie un oarecare final, sunt  (practic) obligată (moral) să fac anumite concluzii. Nu, nu vreau să mă gîndesc la ce-am realizat anul acesta. Unica și cea mai importantă a mea dorință e să-mi dea din ochi cineva acolo sus și lumina să-mi transmită putere spre gînduri frumoase. Vreau  ca acest nou an să-mi aducă multă multă putere. Putere pentru a lua decizii corecte ( nu știu dacă am recunoscut  vreodată  chestia asta, însă am o fobie în ce ține luarea deciziilor). Putere de a   nu  dezamăgi așteptările subconștientului meu.Vreau cu toată ființa mea ca viitorul să-mi surîdă cu idei noi, colorate, diverse și să văd frumosul în tot ce mă-nconjoară.

P.S. Asta nu-nseamnă  că a vorbit egoista din mine, doar că … pentru mulțumiri nu-mi trebuie o foaie albă (virtuală).

 

Nu, încă nu-mi iau rămas-bun de la 2011.

 

 

Um!

Eu îmi iubesc viața pentru că găsesc  zilnic mii de motive.

Eu îmi iubesc viața cu fiecare celulă

  • pentru că îmi încînt privirea cu lanuri de floarea soarelui;

  • pentru că am o casă unde să revin mereu, să mă refugiez de tot, unde mă simt bine;

  • pentru că vorbesc cu mine zilnic și mă-nțeleg, și strig la mine, și mă critic, și mă „ridic în slăvi”;

  • pentru că țin în mîini cărți bune;

  • pentru că în luciul ochilor copilașilor îmi văd  viitorul;

  • pentru că nu-ncetez să sper;

  • pentru că sunt optimistă;

  • pentru că (încă) sunt în căutarea unui cîntec/oraș/mîncare/ preferat(ă);

  • pentru că îmi iubesc și țara în care trăiesc;

  • pentru că (ciudat) pentru mine, mă trezesc în fiecare dimineață și nu lenesc pînă la o oră tîrzie;

  • pentru că îmi place să trăiesc fără a face planuri;

  • pentru că sper cu toată ființa mea că există minuni;

  • PENTRU CĂ IUBESC ! IUBESC VIAȚA !