Ia-ți zborul

Încearcă să-ți iei zborul. Poate se ivește o fărîmă de frumos, ușor pătată de frigul adevărului, Nu e neapărat greu tot ce-nseamnă nou. Or nu ne mai numim noi oameni, ființe cu rațiune și simțire, dacă nu  reușim să dezlegăm în mii de firicele răul de bine, curiozitatea de  indiferență, entuziasmul de rutină.  Cert este că avem fobii iscate din nimicuri, dar care ne lasă cu nopți nedormite, cu acea greutate în suflet, care nu ne permite să inspirăm pînă la capăt. Pentru că… da, trebuie să lași totul în urmă și să-ți iei zborul spre necunoscut,  spre lumină sau întuneric. Iată partea asta îngrozește cel mai mult, însă nu trebuie să-ți dicteze stări de spirit.

Am renunțat la o fărîmă din mine, una care-mi inspira atîta căldură. Dar am renunțat conștient.

Deci, să zburăm…

oricum vei fi tu în dreapta mea mereu…

tumblr_mksutuKGhb1qad928o1_500

Anunțuri

fragility

E un oraș-tăcere a cărui noapte își dă ultima suflare. Respiră domol, tandru pentru a nu perturba tăcerea unui vis obosit, pentru a nu spulbera șoaptele îmbibate de speranță. În așternuturi șifonate de mișcări întrerupte de scurte săruturi, două corpuri arzînde caută să se regăsească. Fiecare centimentru de piele devine din ce în ce mai cunoscut ochilor și mîinilor tale, iar inimile noastre zvîcnesc nebune în cunoașterea infinitului.

Noaptea ia culori combinate haotic de mințile noastre iar dimineața capătă mirosul ceaiului preparat de tine.

Dor.revedere.grijă.tandrețe.gingășie.suspans.așteptare.regăsire.apus.răsărit.∞

Pentru că…uneori cuvintele devin în plus. Și chiar e aiurea cînd te simți vinovat, cînd rănești și nu îți poți explica nici măcar ție faptele tale. Nu că n-ar fi la fel de aiurea cînd tu ești cel care are de suferit de pe urma greșelii unui x sau y. Doar că senzația asta e altfel. E aiurea.

Găsește-mă

Am momente cînd îmi este spintecat sufletul în mii de firicele de praf. E ca și cum te lovești cu degetele de perete. Sau ca și cum te trezești la ora 12:35 cu dureri acute de oase. Sau ca acea durere cînd stai culcată doar pe partea dreaptă ( că, na, îți păzești inima ).

Mi-e dor de mirosul de tei, de gingășia lalelelor, de culoarea liliacului și de acea imagine a castanilor în floare.

Prea s-a instalat comod  cenușiul ăsta ce vrea să ne inunde complet.

Prea am uitat noi frumusețea soarelui. Să deschizi ochii dimineața surîzînd pentru că îți gîdilă nasul acea lumină dădătoare de speranță.

Eu am nevoie să fiu motivată pentru a păși spre mîine.

Eu chiar n-am cum depăși iarna fără de ajutorul tău.

Întinde-mi brațul spre salvarea mea.

Oferă buzelor mele acel roșu  pofticios.

Oferă-te…

Waiting

Oamenii dezamăgesc. Dezamăgesc atunci cînd stau prea mult alături. Dezamăgesc  atunci cînd pleacă prea repede. Oamenii dezamăgesc prin atitudine/comportament/cuvinte/fapte.  Ei nu știu să stea calmi să aștepte răsăritul. Ei vor să-l grăbească, să-l vadă sau să-l  „savureze” mai repede. Și… da, se pierde din intensitate. 

Iată eu, eu sunt unul din oamenii care nu știe să aștepte. Cu toate că, dacă e să mă gîndesc bine, am trecut prin multe așteptări în viață. Dar, cert este faptul că eu mereu vreau să  ajung la punctul care mă interesează pe mine. Și…da, astfel nu mă mai bucur deplin. Astfel se pierde din „intensitate”. 

Eu aștept de ani buni să pot atinge valurile unei mări ce tremură de frigul iernii. Aștept să pot ieși într-o noapte de primăvară pe acoperișul unui bloc înalt și să privesc în gol,să mă găsesc pe mine în amalgamul ăsta de oameni (?). Aștept primăvara ca  o drogată căreia trebuie să îi fie îndeplinită pofta. Îl aștept pe el. 

Sper să mai găsesc putere în mine să îmi aștept fericirea.