la ce-i bună amnezia

Uneori aș vrea să am un burete magic, care să-mi permită să șterg lucruri neplăcute.

O să scriu despre lucruri total ascunse într-un colț umbrit de timp.

Stînd de acei genunchi tineri și ronțăind continuu din niște bomboane pentru a înghiți acel „ghem” din gît, ascundeam  miraculos durerea. Nici măcar dulcele ( de obicei foarte intens pentru copii ) , nu schimba acea situație oribilă. De fiecare dată cînd trebuia să plece din nou, eram chinuită de sentimente puternic de distrugătoare.  Rămîneam în tăcere, iar în ajutorul meu nu venea nimic. În acele momente simțeam ce înseamnă ura. Ură pricinuită de rugăminte nesfîrșită, dar fără nici un rezultat. 

În urma Ei rămîneau hainele de cameră, care aveau imprignat acel miros dădător de viață. Le păstram cu grijă  într-un loc sigur, în care știam că nu va ajunge nimic pentru a distruge acea urmă a Ei. 

Îmi era greață de acele melodii puse la repeat de t. atunci cînd pregătea mîncare, care cică ar fi trebuie să ne  ridice puțin moralul.

Mi-a salvat-o o minune.  

Icnesc îngrozitor, ca acel copil de-atunci…

Anunțuri